Aflat, duminică, la Constanța, unde a participat la întâlnirea cu aleșii locali, activul de partid și candidați PNL pentru alegerile europarlamentare pentru regiunea de sud-est, Ludovic Orban a fost întrebat și despre apelul făcut de Călin Popescu Tăriceanu. „Cine e Tăriceanu?”, a întrebat el mai întâi, spunând apoi că nu știe despre scrisoarea liderului ALDE.
„Nu primesc niciun fel de misive de la el”, a explicat liderul liberal.
Orban a mai comentat pe acest subiect că lui Augustin Lazăr oricum îi expiră mandatul de procuror general.
În scrisoarea deschisă, liderul ALDE le-a cerut, duminică, foștilor colegi din PNL să susțină „‘solicitarea noastră de demitere a lui Augustin Lazăr, unul dintre mulții călăi ai părinților și bunicilor noștri, omul care și-a clădit o carieră de succes pe lacrimile și suferințele celor care au cutezat să înfrunte regimul de tristă amintire”.
Totodată, Tăriceanu face un apel și legat de președintele Klaus Iohannis: „Vă cer să-l convingeți pe domnul Iohannis, liderul vostru vremelnic, să dea dovadă de respect față de cei care au fondat Partidul Național Liberal, să dea dovadă de respect pentru cei care au murit în temnițele comuniste și să semneze revocarea lui Augustin Lazăr din funcția de procuror general al României”.